Precizări privind Registrul jurnal de încasări şi plăţi şi Registrul inventar
AJFP Neamţ a publicat unele precizări privind Registrul jurnal de încasări şi plăţi şi Registrul inventar. Astfel, conform prevederilor art.7 din OMFP nr. 170/2015 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind contabilitatea în partidă simplă, potrivit cărora începând cu 01.03.2015 (data intrării în vigoare a ordinului) se abrogă:
- Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.040/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea evidenţei contabile în partidă simplă de către persoanele fizice care au calitatea de contribuabil în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 16 iulie 2004;
- Normele specifice de întocmire şi utilizare a documentului Registrul-jurnal de încasări şi plăţi (cod 14-1-1/b) cuprinse în anexa nr. 2 la Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 3.512/2008 privind documentele financiar-contabile, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 şi 870 bis din 23 decembrie 2008, cu completările ulterioare;
Rezultă că, începând cu data de 01.03.2015 (data intrării în vigoare a ordinului) nu se mai înregistrează la organul fiscal competent Registrul jurnal de încasări şi plăţi şi Registrul inventar.
Registrele de contabilitate parafate şi înregistrate la organele fiscale teritoriale anterior intrării în vigoare a Ordinului nr.170/2015 pot fi utilizate până la epuizare, cu condiţia respectării conţinutului de informaţii şi a normelor de întocmire şi utilizare a acestora prevăzute la cap. V din ordin.
Menţionăm că, potrivit art.48 alin.(8) din Codul fiscal, contribuabilii pentru care determinarea venitului anual se efectuează în sistem real au obligaţia să completeze Registrul de evidenţă fiscală, în vederea stabilirii venitului net anual.
Modelul şi conţinutul Registrului de evidenţă fiscală vor fi aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice.
Leave a Reply