Termene de depunere a declaraţiilor fiscale în luna SEPTEMBRIE 2015
Vă prezentăm principalele declaraţii fiscale, conform site-ului ANAF, pe care va trebui să le depuneţi la Fisc, în calitate de contribuabili, în luna Septembrie 2015.
OBLIGAŢII FISCALE PÂNĂ LUNI , 7 SEPTEMBRIE 2015, INCLUSIV:
- Depunerea Declaraţiei 092 „Declaraţie de menţiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România”, de către plătitorii de TVA care au ca perioadă fiscală trimestrul calendaristic şi care au efectuat o achiziţie intracomunitară de bunuri în luna august 2015 (pentru schimbarea perioadei fiscale din trimestru în lună, începând cu luna august 2015).
Reglementare: art. 1561 alin. (61), (62) Cod fiscal şi OPANAF 1165/2009.
OBLIGAŢII FISCALE PÂNĂ JOI , 10 SEPTEMBRIE 2015, INCLUSIV:
- Depunerea Declaraţiei 096 „Declaraţie de menţiuni privind anularea înregistrării în scopuri de TVA, în vederea aplicării regimului de scutire prevăzut la art.152 din Codul fiscal”, în cazul persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153, de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 cu perioadă fiscală luna calendaristică / trimestrul, care solicită scoaterea din evidenţa plătitorilor de TVA şi care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: nu au depăşit plafonul de scutire de 220.000 în cursul anului calendaristic precedent şi nu au depăşit plafonul de scutire pentru anul în curs calculat proporţional cu perioada scursă de la începutul anului.
Reglementare: art. 152, alin. (7) Cod fiscal; OPANAF nr. 1768/2012.
OBLIGAŢII FISCALE PÂNĂ MARŢI, 15 SEPTEMBRIE 2015, INCLUSIV:
- Depunerea Situaţiei eliberărilor pentru consum de ţigarete/ţigări şi ţigări de foi în luna … anul …, formular (Anexa 31^1 din Normele metodologice) de către antrepozitarii autorizaţi, destinatarii înregistraţi sau importatorii autorizaţi pentru produse din grupa tutunului prelucrat.
Reglementare: Cod fiscal. art. 206^15 alin. (7) şi H.G. 44/2004 pct. 77^1 alin. (1)
- Depunerea Situaţiei eliberărilor pentru consum de tutun fin tăiat, destinat rulării în ţigarete/alte tutunuri de fumat în luna … anul …, formular (Anexa 31^2 din Normele metodologice) de către antrepozitarii autorizaţi, destinatarii înregistraţi sau importatorii autorizaţi pentru produse din grupa tutunului prelucrat.
Reglementare: Cod fiscal art. 206^15 alin. (7) şi H.G. 44/2004 pct. 77^1 alin. (1)
- Depunerea Situaţiei centralizatoare privind achiziţiile/utilizările de produse accizabile şi livrările de produse finite rezultate în luna … anul … pentru luna precedentă, formular (Anexa nr. 35 din Normele metodologice) de către operatorii economici care deţin autorizaţii de utilizator final (produse energetice).
Reglementare: Cod fiscal art. 206^20 şi H.G. 44/2004 pct. 82 alin. (22)
- Depunerea Situaţiei centralizatoare privind achiziţiile/utilizările de produse accizabile şi livrările de produse finite rezultate în luna … anul … pentru luna precedentă, formular (Anexa nr. 35 din Normele metodologice) de către operatorii economici care deţin autorizaţii de utilizator final (alcoolul etilic şi alte produse alcoolice).
Reglementare: Cod fiscal art. 206^58 şi H. G. 1620/2009 pct. 111 alin. (30)
- Depunerea Situaţiei centralizatoare privind achiziţiile şi livrările de produse accizabile pentru luna precedentă, formular (Anexa nr. 47 din Normele metodologice) de către destinatarii înregistraţi şi reprezentanţii fiscali pentru achiziţiile şi livrările intracomunitare de produse accizabile.
Reglementare: Cod fiscal art. 206^50 şi H.G. 44/2004 pct. 105 alin. (2) – (3)
- Depunerea Situaţiei privind operaţiunile desfăşurate în antrepozitul fiscal de producţie pentru luna precedentă, formular (Anexa nr. 48.1-48.5 din Normele metodologice) de către antrepozitarii autorizaţi pentru producţie de produse accizabile.
Reglementare: Cod fiscal art. 206^55 şi H. G. 44/2004 pct. 109;
- Depunerea Situaţiei privind operaţiunile desfăşurate în antrepozitul fiscal de depozitare pentru luna precedentă, formular (Anexa nr. 49 din Normele metodologice) de către antrepozitarii autorizaţi pentru depozitare produse accizabile.
Reglementare: Cod fiscal art. 206^55 alin. (1) şi (3) şi H.G. 44/2004 pct. 109;
- Depunerea Jurnalelor privind livrările de combustibil destinat utilizării exclusiv pentru aviaţie, formular (Anexa nr. 52.1 din Normele metodologice) sau navigaţie, formular (Anexa nr. 52.2 din Normele metodologice) pentru luna precedentă, de către antrepozitarii autorizaţi pentru producţie/depozitare.
Reglementare: H.G. 1620/2009 pct. 113.1 alin. (11) subpct. 113.1.1 alin. (9), (10) şi (14) şi subpct. 113.1.1 alin. (7) şi (8).
- Depunerea Jurnalelor privind achiziţiile/livrările de combustibil destinat utilizării exclusiv pentru aviaţie, formular (Anexa 53.1 din Normele metodologice) sau navigaţie, formular (Anexa 53.2 din Normele metodologice) pentru luna precedentă, de către antrepozitarii autorizaţi pentru depozitare.
Reglementare: H.G. 1620/2009 pct. 113.1 alin. (13) subpct. 113.1.1 alin. (5), (11), (12), (16) şi subpct. 113.1.2 alin. (9), (10), (16).
- Depunerea Situaţiei privind livrările de produse accizabile în luna … anul … pentru luna precedentă, formular (Anexa nr. 55.1 din Normele metodologice), de către operatorii economici care deţin autorizaţii de expeditor înregistrat.
Reglementare: H.G. 44/2004 pct. 90.1 alin. (8^1);
- Depunerea Evidenţei achiziţionării, utilizării şi returnării marcajelor pentru luna precedentă, formular (Anexa nr. 57 din Normele metodologice), de către antrepozitarii autorizaţi, destinatarii înregistraţi şi importatorii autorizaţi de produse supuse marcării.
Reglementare: Cod fiscal art. 206^64 şi H.G. 1620/2009 pct. 117.2 alin. (9)
OBLIGAŢII FISCALE PÂNĂ VINERI, 25 SEPTEMBRIE 2015, INCLUSIV:
- Plata impozitului reţinut la sursă în luna precedentă, din următoarele venituri: din drept de proprietate intelectuală; din contracte/convenţii civile şi de agent; expertiză contabilă şi tehnică, judiciară şi extrajudiciară; obţinute de o persoană fizică dintr-o asociere cu o persoană juridică ce nu generează o persoană juridică; din premii şi jocuri de noroc; obţinute de nerezidenţi; din alte surse.
Reglementare: Cod fiscal art. 52 alin. (3) , art. 52^1 alin. (1) şi (4) , art. 77 alin. (6) , art. 79 alin. (3) , art. 116 alin. (4) şi (5)
- Efectuarea plăţilor anticipate privind impozitul pe venit aferente trimestrului al III-lea 2015, de către contribuabilii care realizează venituri din activităţi independente, din cedarea folosinţei bunurilor, cu excepţia veniturilor din arendare, precum şi venituri din activităţi agricole conform Codului fiscal art. 71.
Reglementare: Cod fiscal art.82 alin. (3).
- Plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, aferentă trimestrului al III-lea 2015, de către contribuabilii prevăzuţi la art. 296^21 alin. (1) lit. a)—e), h) şi i).
Reglementare: Cod fiscal art. 296^24 alin. (4).
- Plata taxei anuale pentru autorizaţia de exploatare a jocurilor de noroc, aferentă trimestrului următor, de către organizatorii de jocuri de noroc caracteristice activităţii cazinourilor şi jocurile tip slot-machine.
Reglementare: OUG 77/2009 art. 14 alin. (2) lit. b) pct. (i), B.
- Depunerea Declaraţiei 100 „Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat”, de către contribuabilii prevăzuţi în anexa 2, cap.I, subcap. 1, par.1.1 (pentru cei ce depun lunar) şi anexa 2, cap.I, subcap. 1, par. 1.4 (pentru cei ce au alte termene).
Reglementare: OPANAF 3136/2013.
- Depunerea Declaraţiei 112 „Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate” pentru luna precedentă, de către persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori, precum şi entităţile asimilate angajatorului, care au calitatea de plătitori de venituri din activităţi dependente; instituţiile publice care calculează, reţin, plătesc şi suportă contribuţii sociale obligatorii în numele asiguratului; orice plătitor de venituri de natură salarială sau asimilate salariilor (art. 296۸3 lit. g).
Reglementare: Cod fiscal art. 296^19 şi OMFP 1045/2012
- Depunerea Declaraţiei 224 „Declaraţie privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obţinute de către persoanele fizice care desfăşoară activitate în România şi de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate în România” pentru luna precedentă, de către persoanele fizice care obţin salarii din străinătate pentru activităţi în România şi persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate în România.
Reglementare: Cod fiscal art.60 alin. (2) şi OPANAF 52/2012.
- Depunerea Declaraţiei 300 „Decontul de taxă pe valoarea adăugată”, de către Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de TVA , lunar, trimestrial, semestrial, anual – după caz.
Reglementare: Cod fiscal art.156^2 alin. (1) şi OPANAF 1790/2012.
- Depunerea Declaraţiei 301 „Decontul special de taxă pe valoarea adăugată”, de către persoanele menţionate în instrucţiunile de completare a formularului , pentru fiecare secţiune.
Reglementare: Cod fiscal art. 156^3 alin. (2) şi OPANAF 30/2011.
- Depunerea Declaraţiei 307 „Declaraţie privind sumele rezultate din ajustarea taxei pe valoarea adăugată”, de către persoanele impozabile stabilite de Codul fiscal art. 134 alin. (5), art. 128 alin. (7), art. 152 alin. (7), art. 153 alin. (9) lit. a) – e) şi g).
Reglementare: OPANAF 2223/2013.
- Depunerea Declaraţiei 311 „Declaraţie privind taxa pe valoarea adăugată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost anulat” conform art.153 alin. (9) lit. a) – e) din Codul fiscal şi care efectuează, în perioada în care nu au cod valid de TVA, livrări şi/sau achiziţii /prestări de bunuri/ servicii care sunt obligate la plata TVA.
Reglementare: OPANAF 2224/2013.
- Depunerea Declaraţiei 390 VIES „Declaraţie recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare de bunuri pentru luna trecută”, de către contribuabilii înregistraţi în scopuri de TVA conform art. 153 sau 153^1 din Codul fiscal.
Reglementare: Cod fiscal art. 156^4 şi OPANAF 3162/2011.
- Depunerea Declaraţiei 394 „Declaraţie informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional aferente perioadei de raportare precedente” (luna, trim. etc. ; perioada de raportare este cea declarată pentru depunerea decontului de TVA, prevăzută la art. 156^1 din C.F.), de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România, conform. art. 153 din Codul fiscal obligate la plata taxei, conform. art. 150 alin. (1) şi alin. (7) din Codul fiscal, pentru operaţiuni impozabile în România, conform. art. 126 alin. (1). Și de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România, conform art. 153 din Codul fiscal, care realizează în România, de la persoane impozabile înregistrate în scopuri deTVA în România, achiziţii de bunuri sau servicii taxabile.
Reglementare: OPANAF 3806/2013.
- Depunerea Declaraţiei 097 „Notificare privind aplicarea/încetarea aplicării sistemului TVA la încasare” de către persoanele impozabile care depăşesc plafonul de 2.250.000 lei şi de către persoanele impozabile care renunţă la aplicarea sistemului TVA la încasare.
Reglementare: OPANAF 3884/2013.
- Plata impozitului pe construcţii, rata a doua, de către persoanele juridice române, cu excepţia instituţiilor publice, institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare, asociaţiilor, fundaţiilor şi a celorlalte persoane juridice fără scop patrimonial, potrivit legilor de organizare şi funcţionare; persoanele juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în România; persoanele juridice cu sediu social în România înfiinţate potrivit legislaţiei europene.
Reglementare: Cod Fiscal art. 296^36 şi OPANAF 1950/2012.
OBLIGAŢII FISCALE PÂNĂ MIERCURI, 30 SEPTEMBRIE 2015, INCLUSIV:
- Depunerea Declaraţiei 313 „Cerere de rambursare pentru persoanele impozabile neînregistrate în scopuri de TVA în România, stabilite în afara Comunităţii”, de către persoanele impozabile neînregistrate şi care nu sunt obligate să se înregistreze în scopuri de TVA în România, stabilite în afara Comunităţii, pentru rambursarea taxei facturată de alte persoane impozabile şi achitată de aceasta pentru bunurile mobile care i-au fost livrate sau serviciile care i-au fost prestate în beneficiul său în România, precum şi a taxei achitate pentru importul bunurilor în România pe o perioadă de minimum trei luni sau maximum 1 an calendaristic sau pe o perioadă mai mică de trei luni rămasă din anul calendaristic.
Reglementare: Cod fiscal art. 147^2 alin. (2) ; OPANAF 5/2010 şi HG 44/24 pct. 50 alin. (7) şi (10) .
- Depunerea Declaraţiei 318 „Cerere de rambursare a taxei pe valoarea adăugată pentru persoanele impozabile stabilite în România”, de către persoanele impozabile stabilite în România, pentru rambursarea TVA achitată de acestea pentru bunurile mobile care le-au fost livrate sau serviciile care au fost prestate în beneficiul lor în statul membru în care taxa a fost încasată, precum şi a taxei achitate pentru importul bunurilor în respectivul stat membru.
Reglementare: Cod fiscal art. 147^2 alin. (2) şi OPANAF 3/2010.
Important de ştiut:
Formularele fiscale se completează cu ajutorul programului de asistenţă, care poate fi descărcat de pe site-ul ANAF, secţiunea Descărcare Declaraţii
Instrucţiunile de completare a formularelor pot fi descărcate de pe site-ul ANAF – secţiunea Toate formularele cu explicaţii
Pentru obţinerea de informaţii suplimentare vă recomandăm să apelaţi la serviciile unui consultant, folosind formularul de contact, care vă poate ajuta la întocmirea corectă a declaraţiilor fiscale şi depunerea lor la termen.
Sursa foto: pixabay
Leave a Reply