Procedură rezidență fiscală. Relația cu ANAF. Munca în străinătate, legală

Află la timp despre rezidenţa fiscală şi relaţia cu ANAF ca să te poţi bucura de munca în străinătate.

 De ce rezidenţă fiscală?
În ultima perioadă, ne confruntăm tot mai mult cu plecarea lucrătorilor cetăţeni români la muncă în străinătate. Odată cu luarea deciziei de a pleca la muncă în străinătate, persoanele fizice trebuie să ţină cont de anumite aspecte legale obligatorii care să le permită o bună desfăşurare a activităţii, şi anume: rezidenţa fiscală şi relaţia cu Anaf.

 Nu a fost liberalizat dreptul la liberă circulaţie, al cetăţenilor români în spaţiul European?
 În primul rând trebuie să facem diferenţa între rezidenţa fiscală şi cetăţenie sau dreptul la liberă circulaţie.
Rezidenţa fiscală reprezintă o procedură obligatorie, de urmat în cazul persoanelor care desfăşoară activitate profesională pe o perioadă mai mare de 183 de zile, într-un stat fie european fie din afara spaţiului european, stat cu care România are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri, procedură ce permite statului care a acordat rezidenţa fiscală să reţină impozit pe veniturile din salariu de la salariatul respectiv, indiferent de provenienţa angajatorului.

La ce foloseşte această procedură de obţinere a rezidenţei fiscale?
Pentru evitarea dublei impuneri privind reţinerea impozitului pe venit, România a încheiat convenţii cu alte state, astfel încât impozitul pentru veniturile din salariu să fie achitat doar într-un singur stat şi anume:
a) în cel de provenienţă pentru primele 6 luni de activitate;
b) în statul în care angajatul prestează activitate, dacă a petrecut mai mult de 6 luni în acel stat pe perioada a 12 luni calendaristice, în scopuri profesionale.

 Aşadar, fie că pleci la muncă în străinătate prin leasing de personal (angajat la o societate cu sediul în România şi pus la dispoziţia unui angajator din alt stat membru, numit Utilizator), fie că eşti încadrat direct la un angajator străin, ai obligaţia ca după 183 zile de muncă să informezi, printr-un formular de rezidenţă fiscală, Autoritatea Naţională de Administrare Fiscală (ANAF-ul de la domiciliul stabil) în a cărei rază are domiciliu angajatul şi să plăteşti local impozitul pentru veniturile realizate din salariu.

Conform Ordinului 74/2012 Art. 3. ,  “Au obligaţia completării formularului ˝Chestionar pentru stabilirea rezidenţei fiscale a persoanei fizice la plecarea din România˝ persoanele fizice rezidente în România, precum  şi persoanele fizice nerezidente care au avut obligaţia completării formularului prevăzut la art. 1, lit.a),   care pleacă din ţara noastră şi care vor avea o şedere în străinătate mai mare de 183 de zile într‐un an calendaristic”

Cum calculez perioada de rezidenţă?
Cele 183 de zile, calendaristice, pot reprezenta o singură perioadă sau perioade succesive cumulate pe parcursul a 12 luni calendaristice, asimilate unui an de referinţă în care angajatul desfăşoară activităţi profesionale pe teritoriul unui stat; aceluiaşi stat străin.

Cine completează şi înregistrează chestionarul?
Chestionarul pentru stabilirea rezidenţei fiscale a persoanei fizice la plecarea din România, reprezintă un document care trebuie completat de persoana fizică şi depus, personal sau prin împuternicit, la Anaf-ul în a cărei rază teritorială se află înregistrat domiciliul acesteia, cu cel puţin 30 zile înainte de data plecării din România.

Cine eliberează certificatul de rezidenţă fiscală?
Autoritatea Fiscală unde a fost depus formularul privind stabilirea rezidenţei va informa persoana fizică în termen de 15 zile despre scoaterea sau menţinerea sa în evidenţele fiscale ale României în următoarea perioadă.

 Pentru a descărca chestionarul pentru stabilirea rezidenţei fiscale a persoanei fizice la plecarea din România, click aici.

E treaba angajatului?
Teoretic, da. Practic, lucrurile stau altfel.
În cazul în care angajatul devine rezident fiscal în alt stat decât cel în care are înregistrat domiciliul (în urma unei detaşări în străinătate mai mare de 183 de zile, în scopuri profesionale) statul în care ar fi trebuit să se înregistreze cu rezidenţă fiscală va cere plata impozitului pe venit local.
În această situaţie, compania care a reţinut impozitul pe venit, necuvenit (după cele 183 de zile de detaşare) va fi nevoită să vireze salariatului echivalentul impozitului pe venit, să facă rectificative prin care să nu se înregistreze cu obligaţia de plată către bugetul local şi să îşi recupereze plăţile efectuate către bugetul de stat prin compensare.
În realitate, riscul este al angajatorului care reţine necuvenit şi virează impozitul pe venit către statul care nu avea dreptul de încasare, după 183 de zile de muncă în alt stat.

Din experienţa noastră am găsit necesar ca Angajatorul să facă dovada informării salariatului pus la dispoziţia unui utilizator dintr-un stat membru, cu privire la conţinutul Ordinului 74/2012, mai exact evitarea dublei impuneri şi a declarării rezidenţei fiscale către Autoritatea Naţională a Administraţiei Fiscale unde Utilizatorul îşi are declarat sediul şi salariatul îşi desfăşoară activitatea, şi am elaborat o informare, către salariat, care exonerează angajatorul de eventuale neplăceri. Modelul de informare îl puteţi găsi aici.

 Cum te asiguri că nu încalci prevederile legale?
Fie că eşti angajator fie că eşti angajat, adresează-te unui consultant CSC, care cunoaşte procesele şi care te scuteşte de orice neplăcere în relaţia cu ANAF.

Contactează-ne! Chiar dacă pare complicată procedura, noi facem asta frecvent.