Îngerul şi copacul… (2)

Într-o după amiază, Anghel se plimba pe lângă parcul din apropierea biroului său, mergând spre casă.
Era seară, parcul cu iarbă verde şi umbra copacilor parcă te invita să îl traversezi, pe aleile de stejari.
În timp ce mergea pe alei, mare i-a fost mirarea când l-a zărit, pe o bancă, pe arhanghelul care îl învăţase ce este identitatea. Fără nici cea mai mică ezitare, Anghel merse spre banca de pe care arhanghelul privea la un copac.
Dornic să nu deranjeze, Anghel se aşeză alături de arhanghel.
Stătea pe bancă şi nu îndrăznea să spună ceva.
Fără să îl privească, arhanghelul îi spuse:
– Mă bucur că ai venit, te aşteptam.
Mirat, Anghel se apropie de arhanghel şi spuse:
– Mă bucur că te revăd! Nu vreau să par indiscret, ai spus că mă aşteptai?
– Da! Tocmai ce te aşteptam.
Anghel aproape că nu înţelegea nimic dar era curios de ce arhanghelul îl aştepta. Încerca să înţeleagă de ce arhanghelul privea lung, spre unul din copacii din parc.
– La ce priveşti? întrebă Anghel.
– La stejarul din poiană, răspunse arhanghelul.
– Ce este cu el? întrebă intrigat Anghel.
– Îl ştiu demult. Vezi tu Anghel, în mod normal orice copac falnic îşi întinde coroana cât de mari sunt rădăcinile în pământ. Cu cât este mai înalt şi coroana mai mare, cu atât rădăcinile lui trebuie să fie mai mari în pământ. Căci rădăcinile din pământ dau tăria.
– Da, este un copac mare şi falnic într-adevăr, repetă Anghel fără să înţeleagă foarte multe.
– Să nu uiţi Anghel, cu cât te ridici mai mult, cu atât vântul de la înălţimi bate mai tare. Cu cât coroana este mai mare, cu atât mai mult trebuie să înfrunte vântul puternic, care îi spulberă frunzele. Cum ar putea să facă asta dacă rădăcinile nu ar fi puternice? Cu cât te ridici mai mult cu atât cobori mai mult, căci măsura ridicării este aceeaşi cu măsura coborârii când creşterea nu se bazează pe rădăcini puternice. Vântul, mereu, doreşte să îl doboare pe cel mai falnic sau pe cel măreţ.
Anghel stătea ca o statuie şi nu spunea nimic. Văzând că stă pe gânduri, arhanghelul se uită la el şi, zâmbind, îi spuse:
– Mâine este ziua ta!
– Aşa e! adăugă zâmbind Anghel.
– Am să îţi fac un cadou! adăugă arhanghelul.
– M-ai ajutat să aflu cine sunt. Cred că mi-ai făcut cel mai mare cadou pe care îl puteam primi. Sunt fericit. Aproape că nu mai am nevoie de nimic. Simplul fapt că mi-ai ieşit în cale îmi este mai mult decât suficient, adăugă Anghel privind către arhanghel.
– Cadoul meu va veni mâine de dimineaţă! spuse arhanghelul.
– Ne vedem şi mâine? întrebă mirat Anghel.
– Ne vedem ori de câte ori doreşti. Tu cheamă-mă când vrei să ne vedem. Eu sunt aici de vei avea nevoie să mă vezi, răspunse arhanghelul.
Anghel privea încă la copac, dorind să înţeleagă vorbele ce le auzise. Însă când întoarse privirea spre arhanghel acesta nu mai era pe bancă. Se hotărî să meargă spre casă.
Ajungând acasă intră în camera copilului său iar acolo o zări, din uşă, pe soţia lui care împreună cu fiul lor scriau o felicitare pentru Anghel. Cel mic abia dacă învăţase să scrie şi mândru de cunoştinţele acumulate, îşi exprima în scris sentimentele faţă de tatăl lui. Anghel nu dori să le strice bucuria şi se îndepărtă mergând în sufragerie. Gândul îi rămăsese la cele spuse de arhanghel.
În cele din urmă Anghel merse la culcare.
Soţia şi cel mic, văzând că Anghel a adormit, i-au pus felicitarea în buzunarul cămăşii pe care acesta urma să o poarte a doua zi.
Arhanghelul îl vizită pe Anghel în vis.
– Anghel, uite inelul acesta! Este cadoul meu pentru tine, îi spuse arhanghelul
Anghel privea la inelul primit, cu mirare.
– Nu este un inel obişnuit. Ori de câte ori îl vei roti pe deget, vei avea posibilitatea să mergi în viitor şi să vezi ce se va întâmpla. Iar când vei dori să te întorci, va trebui doar să îl roteşti invers, numai aşa vei veni înapoi. Ai grijă să nu îl pierzi, că nu te vei mai putea întoarce decât dacă îl vei învârti înapoi, adăugă arhanghelul şi apoi dispăru.
Curios, Anghel încercă să vadă dacă inelul funcţionează. Îl roti pe deget de câteva ori şi în câteva clipe ajunse să se vadă pe el însuşi cu cinci ani mai târziu.
Era trist, totul se prăbuşise în jurul lui. Convins că a înţeles ce înseamnă identitatea, începuse de ceva vreme să se creadă altfel decât ceilalţi care încă o căutau. Credea că e diferit, că succesul i se cuvine, că e normal să rişte şi să realizeze lucruri măreţe repede, însă fără ca acestea să aibă un fundament solid. Aroganţa omului cunoscător, care ţinteşte doar succesul, îl caracteriza de ceva vreme şi toate cele făcute nu aveau la bază stabilitatea necesară. Se privea şi în acest timp a putut înţelege că nu este de ajuns doar să şti cine eşti dacă nu foloseşti aceste lucruri conştient şi modest, fără să cazi în capcana aroganţei, specifică omului care se crede superior, care se consideră altfel decât ceilalţi, care riscă până când întâlneşte o furtună prea puternică pentru a putea să reziste.
Speriat, Anghel roti inelul înapoi şi se întoarse în casă unde soţia sa şi copilul lor îl trezeau, în zori de zi, cântându-i  ”Lœa mulţi ani!”.
Fericit că a fost doar un vis, Anghel îşi îmbrăţişă recunoscător familia.
Anghel îşi aruncă privirea spre noptiera din vecinătatea patului. Acolo erau inelul din vis şi o felicitare. Anghel deschise felicitarea din care căzu o pânză albă.
În interior scria: “Te-ai născut din speranţă, trăieşti şi lupţi din dorinţa de a face, dar să nu uiţi anumite lucruri de care ai nevoie pentru a cunoaşte esenţa vieţii în sine… Ai grijă să nu ajungi să trăieşti doar din regrete, plătind pentru greşeli care aparent nu costă …”

În clipa aceea Anghel hotărî să nu uite această zi şi schimbă emblema firmei sale, într-una care prezenta un copac cu coroană egală ca mărime cu rădăcinile sale, bine înfipte în pământ. Hotărî să îl reprezinte ca identitate profesională, socială, familială şi spirituală.

Nu lăsa ca lucrurile pe care le faci să fie spulberate de vânt. Dacă munceşti ca să faci ceva, fă ceva solid, rămâi cu picioarele pe pământ, oricât de sus te poartă aripile succesului, pentru ca vântul ce-ţi va trece pe la urechi doar să te răcorească, nu să te îngrijoreze. Dacă succesul dispare când eşti pe culmi înalte, vei cunoaşte cât de rapidă şi dureroasă este căderea.