Dacă vrei să fii un jucător european, trebuie să cunoști regulile
Primul pas pentru a fi în conformitate cu reglementările europene se numește obținere formular A1. El asigură respectarea legislației europene în ceea ce privește munca peste granițe. Și crede-ne, acest formular e o chestiune foarte serioasă, care face diferența între o companie profesionistă și una cu care te ferești să faci afaceri.
Astfel, indiferent dacă angajații tăi desfășoară activitate pentru compania ta sau i-ai delegat să lucreze pentru un alt angajator pe o durată de timp limitată, mai mare de 7 zile calendaristice, noi te putem ajuta în procesul de obținere formular A1. Pe lângă faptul că te scutim de procesul anevoios de a intra în posesia tuturor documentelor, suntem acolo să te ajutăm să eviți situațiile neplăcute în care afli că nu ai respectat legislația europeană.