Parteneriat pentru performanţă
(0740) XXX XXX
Serviciu garantat şi asigurat de Omniasig

Prevenirea și stingerea incendiilor

Cât ești de pregătit pentru prevenirea și stingerea incendiilor?

Când vine vorba de pevenirea și stingerea incendiilor, nu trebuie doar să bifezi cerințele legii, ci e nevoie ca angajații tăi să fie pregătiți pentru asemenea situații de urgență. Astfel, le asiguri și îți asiguri cea mai bună protecție împotriva incendiilor.

Consultanții noștri te ajută să respecți toate cerințele legale din domeniu (conform legii 307/2006), dar și cele specifice securității în muncă, cu privire la prevenirea și stingerea incendiilor, evacuare și incendiu (conform legii 319/2006).

Consultanța noastră nu înseamnă doar asigurarea că ești protejat împotriva proceselor, inspectorilor și posibilelor pagube, ci și ajutor practic în zona de instructaj și educarea angajaților. Facem simulări, exerciții și luăm măsurile necesare eficiente pentru compania ta.

  • Identificarea riscului de incendiu în cadrul secțiilor de producție sau la punctele de lucru;
  • Instruirea lucrătorilor privind comportamentul prevenției apariției incendiilor;
  • Instruirea lucrătorilor privind comportamentul în timpul unui incendiu și intervenția pentru stingere;
  • Instruirea lucrătorilor privind utilizarea stingătoarelor de incendiu, a hidranților, privind evacuarea clădirilor în condiții de siguranță;
  • Întocmirea documentațiilor pentru identificarea obiectivului și comunicarea informațiilor către Brigada de pompieri locală;
  • Întocmirea documenațiilor specifice, conform Legii 307/2006;
  • Elaborarea de instrucțiuni proprii privind prevenirea și stingerea incendiilor;
  • Elaborarea planurilor de evacuare și intervenție în caz de incendiu;
  • Consultanță privind stabilirea numărului de stingătoare necesare pentru suprafață.
  • un parteneriat cu noi îți oferă garanția că vei fi reprezentat de un terț cu experiență în fața oricărui control al Brigăzii de pompieri.
  • cursurile pe care le susținem sunt de natură practică și aplicată, angajații tăi fiind puși în situații care replică cazuri reale.
  • personalul nostru calificat îți oferă măsuri specifice și aplicate situației tale de muncă, deplasându-se la punctele tale de muncă. Acolo, ei vor efectua vizite inopinate pentru monitorizarea reală a proceselor de producție sau securitatea locurilor de muncă în situații de incendiu.
Proiectele noastre
Toate studiile de caz
Cere o ofertă personalizată
Clienții noștri
Citește blogul
Toate articolele
Certificările CSC
Vezi toate certificările