Parteneriat pentru performanţă
(0740) XXX XXX
Serviciu garantat şi asigurat de Omniasig

Consultanță și servicii de protecția muncii

Știm că orice încălcare a obligatiilor legale privind protecția muncii poate conduce la consecințe grave, până la suspendarea activității angajatorului. Așa că procedurile noastre de lucru au ca obiectiv asigurarea tuturor documentelor necesare în situatii de accident, respectiv asigurarea unui nivel de protecție la locul de munca atât pentru lucrători, cât și pentru angajator.

Pe de altă parte, în nicio afacere activitățile nu sunt identice, implicit nu există soluții deja redactate, aplicabile oricărei situații si nu te sfatuim nici pe tine sa apelezi la astfel de solutii de comprimis.

În acest sens, pentru ca noi dorim să oferim cele mai bune servicii de securitate a muncii, preferăm să menținem un contact direct cu partenerii noștri, comunicam cu sefii locurilor de munca si cu persoanele responsabile, pentru dezvoltarea unei politici intern de protectie a muncii. Aplicăm cunostintele pe care le detinem si prestam serviciile, de protectia muncii, in mod dinamic, adaptându-ne la nevoile tale și ale angajaților tai.

Citește mai mult

Misiunea noastră e să îi formăm atât pe angajați tăi, cât și pe tine, ca administrator de afacere care îți desfășori activitatea pe plan local sau internațional. Totul, pentru a înțelege cum se previn riscurile profesionale și pentru a urma toate măsurile legale de respectare a securității muncii.

Ne asumăm să reprezentăm fiecare client în situații de control, în baza lucrărilor întocmite de consultanții City Square Center și răspundem în fața organelor de control pentru activitățile desfășurate în domeniul securității în muncă.

Vrem să cunoaștem toate amănuntele activității pe care o analizăm, așa că facem vizite la toate punctele tale de lucru, pentru a găsi o soluție personalizată la orice problemă. Și, indiferent de domeniul tău de activitate, consultanții noștri îți vor oferi cea mai bună expertiză, prin:

  • Audit de securitate și sănătate în muncă
  • Dezvoltarea unor programe de creștere a siguranței profesionale la locul de muncă
  • Audit de conformitate a documentelor și procedurilor aplicabile cu cerințele legislative
  • Instructaje de securitate în muncă, în conformitate cu domeniul tău de activitate
  • Instructaje de securitate în muncă, special create pentru tine și ceilalți oameni din management
  • Dezvoltăm instructaje suplimentare pentru meseriile care solicită autorizare suplimentară, cum ar fi cele din domeniu industrial și chimic
  • Vizite inopinate privind protecția muncii în obiectivele de lucru (inclusiv alcooltest)
  • Programe de monitorizare și analiză a indicelui de siguranță la locul de muncă
    Vrem să ne asigurăm și să observăm cum se aplică în realitate, la locul de muncă, procedurile de siguranță promovate în documente și instructaje. Facem vizite și inspecții în urma cărora întocmim rapoarte în care stabilim măsuri corective.
  • Dezvoltăm fiecare sistem de control al siguranței la locul de muncă
    Fiecare sistem este diferit și adaptabil conditiilor mediului de muncă, echipamentelor de muncă și a sarcinilor îndeplinite de executanți. Scopul acestor sisteme de control este să prevenim accidentele de muncă și bolile profesionale.
  • Susținem instructaje reale și interactive
    Prin tehnicile de interacțiune active cu salariații pe perioada instructajelor, promovăm, printre angajați, cunoașterea măsurilor de siguranță la locul de muncă. Astfel reușim să oferim ceva util și palpabil, privind prevenirea accidentelor de muncă.
  • Realizăm instructaje diferite pentru conducătorii locurilor de muncă
    Pentru a crește nivelul de siguranță la locul de muncă, acordăm o importanță sporită educării conducătorilor, șefilor de formații și echipe. Și oferim managerilor programe de instruire cu tematici complementare.
  • Efectuăm instructaje suplimentare pentru meseriile care solicita autorizare suplimentară
    Fochisti. Stivuitoristi. Macaragii. Legători de sarcină. Conducători de vehicule. Lucrători la înălțime. Lucrători de noapte. Lucrători în mediul explozibil. Utilizatori de substanțe periculoase. Electricieni.
  • Îți punem la dispoziție software și aplicații specifice pentru eficientizarea proceselor de securitate în muncă
    Utilizăm aplicatii software pentru gestiunea termenelor de valabilitate pentru: stingătoare de incendiu; truse sanitare de prim ajutor; centuri lucru la înălțime; mijloace de legătură; echipamente protective; analize medicale; măsurători de noxe; măsurători de zgomot.
  • Elaborăm ghiduri proprii de proceduri și afișe de informare
    Pentru a asigura vizibilitatea procedurilor de protecția muncii, semnalizăm corespunzător în spațiile de producție și întocmim material informativ cu rolul de a preveni comportamente cu grad ridicat de risc.
  • Oferim expertiză în legile locale și experiența în politici IOSH, NEBOSH și OSHA
    Alături de cunoașterea legislației locale, oferim partenerilor noștri și cunoștințele dobândite în studii internaționale și proiecte în care au fost dezvoltate politici NEBOSH, IOSH sau OSHA. Acestea ne oferă o viziune mai amplă asupra serviciilor de protecția și securitatea muncii.
Proiectele noastre
Toate studiile de caz
Cere o ofertă personalizată
Clienții noștri
Citește blogul
Toate articolele
Certificările CSC
Vezi toate certificările