Parteneriat pentru performanţă
(0740) XXX XXX
Serviciu garantat şi asigurat de Omniasig

Cursuri de Prim Ajutor

Câteodată, o viață depinde de un simplu curs de prim ajutor

Paza bună scapă primejdia rea. O vorbă sănătoasă din popor, care e cum nu se poate mai valabilă în cazul cursurilor de prim ajutor. . Măsurile de prim ajutor nu numai că sunt obligatorii în orice mediu ai activa, dar sunt și o obligație morală pentru orice om responsabil. Acordarea primului ajutormerită toată atenția și implicarea ta pentru a diminua sau preveni consecințele neplăcute ce pot apărea.

Vrei să știi cum să acționezi în cazul unui accident nedorit. Ai nevoie ca angajații tăi să știe ce și cum să facă în cazul în care un coleg se rănește. Demersurile pe care cineva le face în primele secunde de la întâmplarea unui accident pot determina întregul curs al lucrurilor, pot salva vieți și, de ce să nu recunoaștem, te pot scăpa de procese nedorite.

Specialiștii noștri cunosc ultimele reglementări ale Centrului European de Referință pentru acordarea primului ajutor al Federației Internaționale de Cruce Roșie și sunt bucuroși să îți ofere sprijin specializat în acest domeniu.

Consultanții noștri susțin

  • antrenamente specializate de acordarea de prim ajutor, adaptate condițiilor de la locul de muncă;
  • instructaje periodice sau suplimentare;cursuri de acordare a manevrelor premedicale de prim ajutor pentru întreg personalul.

După simulări și antrenamente, specialiștii noștri în cursuri de prim ajutoreliberează diploma de instruire a personalului în domeniul primului ajutor valabilă 1 an, în vederea acoperirii cerințelor legale de securitate și sănătate în muncă.

Printre cursurile pe care le susținem se află:

  • Cursuri de instruire și autorizare a personalului de intervenție în situații de accidente de muncă (durată: 12 ore)
  • Cursuri de instruire preventivă destinate întregului personal (durată: 1-2 ore)

Cursuri de instruire a personalului privind utilizarea truselor sanitare din dotare (durată: 1 oră)

Instructajele de prim ajutor au rolul de a explica în detaliu etapele unei intervenții în cazul apariției unui incident la locul de muncă. Instructajul complet conține:

  • Introducerea în domeniul manevrelor de prim ajutor
  • Lanțul supraviețuirii
  • Resuscitarea cardio-pulmonară S.V.B
  • Reguli de conduită în acordarea primului ajutor
  • Noțiuni de acordare a primului ajutor psihologic
  • Siguranța persoanelor care acordă primul ajutor
  • Cazuri în care se acordă primul ajutor
  • Manevre de prim ajutor

Printre temele de curs practicate se află:

  • Aplicarea metodelor de respirație artificială și reanimare cardio-respiratorie
  • Aplicarea și schimbarea bandajelor
  • Intervenții în situații de stop respirator, șoc, pierderea cunoștinței, fracturi, traumatisme, arsuri, degerături și obstrucționarea căilor respiratorii
  • Îngrijirea plăgilor și hemoragiilor
  • Intervenții în situații determinate de expunere la căldură, frig și electricitate
Proiectele noastre
Toate studiile de caz
Cere o ofertă personalizată
Clienții noștri
Citește blogul
Toate articolele
Certificările CSC
Vezi toate certificările